Un mărțișor virtual pentru toate doamnele și domnișoarele....

Pentru cine bat clopotele?

Cât de lider e Ion Vasile

Dincolo de lupta acerbă din propriul partid, alegerile din PSD au stat sub semnul unor mari înfrângeri. Orgoliile evidente, duse dincolo de limita unei confruntări decente, civilizate, în jurul unor idei sau al unui proiect politic, au scos la iveală frustrări, resentimente, răzbunări personale sau de grup. Chiar înfrângerea lui Mircea Geoană a fost, înainte de toate, consecinţa unor răzbunări interne, stare conflictuală care mocnea de mai mult timp şi care îşi atinsese punctul culminat în dezbaterile din congres. S-a putut observa asta din atitudinea unor lideri importanţi, care nu au ezitat să-l atace în mod direct pe fostul preşedinte. O înfrângere a înregistrat şi filiala PSD Buzău. Chiar dacă, acest congres părea să fie un moment de reprezentare la vârful partidului, în ciuda disputelor permanente. Am avut doi candidaţi la vicepreşedinţia partidului, primarul Constantin Boşcodeală şi senatorul Ion Vasile. Liderul social-democraţilor buzoieni, Ion Vasile, a pierdut la limită şansa de a deveni un lider politic naţional, mai trebuindu-i doar vreo 50 de voturi. Este o înfrângere politică extrem de dureroasă, având în vedere că de 20 de ani conduce PSD Buzău şi niciodată nu a fost primit la masa bogaţilor din PSD, în timp ce unii mai tinerei au tocit pragurile sediului central. Susţinător al lui Geoană, Ion Vasile, părea să aibă cale liberă spre ierarhia partidului, raportat în primul rând la conturarea taberelor din partid, dar şi a evaluărilor şanselor fostului preşedinte. Altfel ar fi stat probabil lucrurile dacă s-ar fi votat pe echipe, aşa cum se propusese iniţial, iar suveica pusă la cale de Geoană la întâlnirile de taină prin diferite locaţii (la care a participat şi senatorul buzoian) funcţiona. Cu toate acestea, aşa cum a reieşit în urma votului, este cât se poate de limpede că liderul PSD Buzău nu este un social-democrat suficient cunoscut şi apreciat la nivel naţional. Acest fapt este demonstrat de faptul că ceilalţi preşedinţi de filiale susţinători ai lui Mircea Geoană, candidaţi pentru un post de vicepreşedinte, au fost aleşi în funcţii.
De partea cealaltă, primarul Constantin Boşcodeală nu a beneficiat decât de vreo 70 de voturi, în principal pentru că nu a aderat la suveica pusă la cale de celelate judeţe pro Geoană, fiind împreună cu echipa sa un susţinător al lui Victor Ponta. Le-a obţinut pe munca lui cum s-ar spune. Dar, în urma congresului, perdantul Ion Vasile îl acuză pe primar că din cauza dublei candidaturi, PSD Buzău a pierdut un post de vicepreşedinte. Nu filiala a pierdut, ci el. Pentru că el a mizat pe calul necâştigător. Or să vii acum să-l acuzi pe cel care s-a aflat de partea corectă a baricadei, adică printre susţinătorii câştigătorului Ponta, mi se pare un pic deplasat. Dacă era cu adevărat lider de anvergură naţională, nu beneficiarul unei suveici, Ion Vasile obţinea voturile necesare pentru unul dintre cele 15 posturi de vicepreşedinte.

Ce ne facem, domn’e, fără Geoană?! De cine ne mai râdem?

La ora la care scriu aceste rânduri sunt încă sub impresia unei nopţi nedormite şi a televizorului încins la maximum pe canalele de ştiri până spre dimineaţă. Am simţit încă de ieri că Geoană pierde teren şi începuse să mă apuce o teamă…Ce ne vom face fără Geoană? Despre cine voi mai scrie editoriale ironice? De cine ne mai râdem? Vom fi la fel de debusolaţi precum Caţavencii după plecare lui Iliescu de la Cotroceni. Fără “prostănac”, fără flacăra violetă, fără ţopăieli, fără Mihaela dragostea mea, fără epopeea caselor sale, fără înjurăturile lui Vanghelie...Presa va fi mult mai tristă. Pentru mine, cel puţin, Geoană a fost până acum o muză minunată. Nimic nu îmi stârneşte spiritul ironia precum el după noaptea de 6/7 decembrie 2009. Acum a venit „procurorul” Ponta sau „micul Titulescu”, cum vreţi să-i spuneţi. Apropiat de vârsta mea şi care îmi inspiră încredere, aşa că nu mai am de cine să fac băşcălie. Trebuie, deci, să mă întreb: “Ce ne facem, domn’e, fără Geoană?”
Ce se face senatorul Ion Vasile fără Geoană, pe care l-a luat de tătuc pe nepusă masă pentru a-şi urmări propriile interese meschine, asta incluzând chiar trădarea omului care l-a făcut politician, Ion Iliescu. Numai în sufletul lui Nea Nelu să nu fi fost în ultimele zile, să vezi cum „Vali” a mers până în pânzele albe pentru a-l scoate pe Geoană preşedinte din nou, în timp ce fondatorul PSD declara că semnificaţia expresiei de „prostănac” rămâne valabilă. Acum, doctorul are uşile închise la toţi greii partidului care l-au sprijinit pe Ponta: Iliescu, Năstase, Mitrea.
Aşadar, se anunţă vremuri intense în PSD, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. Chiar dacă nu mai avem de cine râde, Ponta poate aduce acea speranţă pentru tinerii cu orientări social-democrate, cei care au fost momiţi de Băsescu în ultimii ani, din cauza unui PSD cu un lider slab, un lider care nu se „minuna” nici de organul lui Vanghelie pentru un pumn de voturi.

Gruparea Boşcodeală-Mocanu obţine prima victorie (Decisivă?)

La prima vedere, unii ar spune că PSD Buzău a ieşit perdant din Congresul de sâmbătă, pentru că niciunul dintre exponenţii celor două tabere nu a întrunit voturile necesare pentru funcţia de vicepreşedinte, nici senatorul Ion Vasile, dar nici primarul Constantin Boşcodeală. De fapt, victoria aparţine celui din urmă, pentru că a fost un susţinător al lui Victor Ponta, împreună cu cei câţiva delegaţi la Congres care s-au « infiltrat » în echipa trasată de Ion Vasile cu lecţia de acasă învăţată: susţinerea lui Geoană. |ntreaga zi, senatorul Ion Vasile a fost văzut la fel de fel de consultări cu Geoană, el fiind o piesă de bază în lista de susţinători a fostului preşedinte. Acum, după ce s-au numărat voturile, liderul PSD Buzău a constatat că a pariat pe calul necâştigător. De partea cealată, primarul Constantin Boşcodeală a fost alături de gruparea Ponta-Năstase-Mitrea, ceea ce-i va aduce un atuu important în războiul de gherilă din PSD Buzău. Acum, hârtia semnată de Geoană privind excluderea celor patru consilieri judeţeni s-ar putea să se dovedească fără valoare (sunt sigur de asta). Aşa că, în zilele şi săptămânile următoare vom avea evenimente importante în PSD Buzău, pentru că e greu de crezut că procurorul Ponta va mai apleca urechea la reglările de conturi promovate de liderul PSD Buzău, care au condus la sancţionarea celor mai importanţi lideri ai partidului din administraţia locală, primarul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţean. Cum s-ar spune, acum s-a întors roata.

Geoana...... după Congresul de azi

De ziua fiicei mele....

Singura reclama eficienta, numai aici....

Suspansul din PSD se mentine

Deşi s-a declarat adeptul înscrierii candidaturilor cu o listă în spate, Mircea Geoană a anunţat că şi-a depus candidatura pe baza actualului statut ar partidului care nu prevede aşa ceva. Mai mult, Geoană a recunoscut că termenul limită fixat pentru depunerea candidaturilor – astăzi, ora 16,00 - e orientativ. Adrian Năstase nu exclude să revină şi să candideze la congres. Vezi lista celor care şi-au depus candidatura până acum.
Decizia Comitetului Executiv de luni a PSD conform căreia la congresul de sâmbătă se va candida pe listă pare să nu mai aibă nicio valoare. Asta după ce inclusiv preşedintele PSD, Mircea Geoană, – un susţinător puternic al acestei variante – a lăsat să se înţeleagă că nu a depus nicio listă astăzi la dosarul său de candidatură. Mai mult, a precizat că şi-a depus candidatura pe baza actualului statut care nu prevede listele. „Mi-am depus candidatura pentru şefia partiduluil. Sper ca colegii noştri să mă susţină pentru un proiect important pentru România. Sper că din seara de 20 vom avea o echipă omogenă şi nu vă ascund dorinţa noastra de a depăşi 40% în perioada următoare. Vom încerca mâine în CEx o şedinţă în care să găsim o formulă care să ofere o echipâ cât mai omogenă, dar nu vreau să transformă congresul într-o dezbatere pe statut. Sunt convins că vom găsi o formulă consensualizată. Nu am o listă în spate, am întreg partidul în spate. Sunt convins că până mâine vom găsi o formulă. Depunerile de candidaturi se fac pe actualul statut. Faptul că unii dintre colegi au anunţat că vor să fie pe lista mea. Tocmai de aceea vom păstra acest subiect deschis şi vom mai aştepta o zi sau două pe acest subiect. Nimeni nu poate bloca un membru să depună o candidatură la congres”, a spus Geoană.

Acesta nu a exclus ca anunţurile privind depunerea de candidaturi să fie făcute şi sâmbătă în timpul congresului. Asta în ciuda termenului limită fixat pentru astăzi: ora 16,00. „De fiecare dată am avut un termen pentru a depune candidaturile, dovadă că marea majoritate au depus deja documentele obligatorii”, a explicat Geoană. Numai că termenul nu este prevăzut în statutul partidului, după cum a subliniat şi fostul premier Adrian Năstase.

Fostul premier nu a exclus că ar putea să-şi anunţe din nou candidatura la şefia PSD sâmbătă, în timpul dezbaterilor şi a spus că termenul fixat iniţial pentru astăzi este contrar Statutului.

Victor Ponta a anunţat şi el astăzi că şi-a depus candidatura fără nicio listă, în timp ce Cristian Diaconescu a menţionat că a ataşat aşa ceva.

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte mâine de la ora 15,00 la Parlament, dimineaţă fiind prevăzută o şedinţă a Comsiei pentru statut.
Cine credeţi că ar putea câştiga alegerile în PSD?
www.realitatea.net

Idioţii de la Autoritatea Electorală

Mi se pare un titlu prea dur pentru o oficialitate a statului, aş putea fi acuzat de disoluţia autorităţii, dar asta este situaţia reală. Ce este şi cu ce se mănâncă această instituţie. Este o căpuşă pe bugetul statului înfiinţată ca să aibă unii cu pile politice de unde mânca o pâine albă. Spun că sunt idioţi, pentru că vin cu idei tâmpite. Iată la ce s-au mai gândit.
Accesul jurnaliştilor în secţiile de votare, la alegerile prezidenţiale din aceasta toamnă, se dovedeşte o adevarată piatră de încercare. Pentru a ajunge să le transmită cititorilor, privitorilor sau ascultătorilor ştirile privind alegerile prezidenţiale, jurnaliştii au de luptat cu un “balaur” cu multe capete - Autoritatea Electorală Permanentă. |ncepând din acest an, Autoritatea Electorală nu le mai solicită jurnaliştilor doar copii după actele de identitate şi după legitimaţia de presă, ci şi o copie după certificatul de înregistrare a instituţiei media la Registrul Comerţului. STRADA nu a considerat această dovadă în plus o corvoadă prea mare – dar nu este uzual ca un jurnalist să deţină o copie a acestui certificat, aşa cum nu este uzual ca, spre exemplu, un şofer să deţină copii după actele de înfiinţare ale firmei care l-a anagajat. Ba chiar ne facem probleme pentru colegii de la, să spunem, BBC, cărora le va fi destul de greu cu explicaţiile pentru autorităţile engleze...

Jurnaliştii STRADA au transmis către Autoritatea Electorală Permanentă atât copii după actele personale, dar certificatul editorului de la Registrul Comerţului a fost transmis cu o zi întârziere din motive obiective. Aţi spune că aici s-ar termina cu hârţogăraia şi birocraţia de sistem. Ei bine, nu. Funcţionarii Autorităţii solicită apoi, după eliberarea avizului, un alt dosar cu declaraţii pe propria răspundere către Biroul Electoral Judeţean, cum că jurnaliştii nu sunt membri ai vreunui partid politic, de parcă asta este vreo crimă. O imensă bulibăşeală aberantă, scoasă din mintea bolnavă a unora, care trebuie să plimbe nişte hârtii. Pentru funcţionarii autorităţii, în contextul discuţiilor aprinse pe tema fraudării alegerilor, ne întrebăm de ce încearcă Autoritatea Electorală Permanentă să blocheze accesul jurnaliştilor în secţiile de vot şi dacă este o acţiune premeditată sau excesul de zel al unor funcţionari obişnuiti cu dosare voluminoase. Vor să le demonstrăm că suntem ziar local ? Să citească acest editorial şi poate înţeleg că au statuat nişte condiţii aiurea propuse prin noua lege. Şi când or apărea suspiciuni de fraudare a alegerilor, să vezi atunci ce ne va ieşi din pix!

Prietenul meu Omar Hayssam

Unii cred că au sărit rapid în pagina 3 la citirea unui asemenea titlu cu nuanţă de autodenunţ. Le recomand să tragă aer în piept şi să citescă rândurile de mai jos şi vor afla ce vreau să spun. Nu l-am cunoscut niciodată pe faimosul sirian Omar Hayssam şi regret asta (spre deosebire de alţi colegi din presa buzoiană care s-au întâlnit cu el alături de diferite oficialităţi, dar ăsta a fost norocul lor) Nu vreau să dezvolt asta, dar ce vreau să spun este că pe vremea când noi, jurnaliştii buzoieni de la o anumită publicaţie, scriam despre Omar Hayssam, deontologii actuali din presa centrală păpau milioane de euro publicitate de la sirian.
Noi arătam adevărata faţă a ferocelui arab, în timp ce ei primeau cadouri scumpe şi excursii, inclusiv în Irak. Spuneam că nu l-am cunoscut şi regret acum când constat că este principalul agent electoral al campaniei electorale. Ce n-aş da să fi avut şi eu o fotografie cu Omar pe undeva pe la Buzău, la un picnic sau la un festin vânătoresc. De ce să-mi fie ruşine, m-aş fi mândrit cu asta, acum, când aflu că a fost omul lui Ion Iliescu, omul lui Traian Băsescu, omul serviciilor secrete şi omul care a reuşit să învârtă pe degete toată justiţia română apoi s-a făcut nevăzut prin nisipurile mişcătoare ale peninsulei Arabice. Câtă putere a avut omul ăsta de a manipulat cei mai vânjoşi preşedinţi postrevoluţionari !

N-am avut norocul ăsta să-l cunosc, dar măcar pot să mă autointitulez prietenul lui Omar pentru că am scris despre el sute de pagini, despre aface-rile şi prieteniile sale, încât ar putea să mă considere „prieten în contumacie“. Indiferent dacă el a avut de-a face numai cu oameni de paie, cazul Omar Hayssam are toate şansele să intre în manualele de istorie a României ca fiind unul exemplar pentru functionarea instituţiilor statului într-un caz dovedit de terorism. Faţă de acestea, cazul devine exemplar prin proporţiile sale tragicomice uriaşe ale acestui personaj. Ei, şi dacă va ajunge în manualele de istorie, ce era dacă aveam şi eu măcar o poză cu el, să o arăt urmaşilor?! N-am poză, dar am scris despre el, fapt dovedit, şi pot să mă consider prietenul celui care i-a înfundat pe Iliescu şi Băsescu.

Tusea sau junghiul?

Tusea sau junghiul?

Uriaşii berbeci electorali s-au opintit în ultimele zile pentru a urni candidatul propriei tabere, facând apel la toate mijloacele posibile şi imposibile, cuvintele urâte şi expresiile jignitoare făcând parte din arsenalul tuturor.

Ostentativ, ultimele zile de încrâncenată şi murdară campanie electorală pentru scaunul de la Cotroceni mi-am propus să nu le comentez. Un fel de acreală amestecată cu lehamite înconjoară lumea noastră imediată. Ca paharul cu otravă turnat în urechea lui Socrate, ni s-a livrat venin lingvistic. Din toate taberele. Aşa că mi-am încălcat propria mea hotărâre pentru a repeta că trăiesc vremuri triste de vulgarizare a limbii române. Dar când un om politic, de multe ori ministru, repetă cu o ură paranoică asemănarea unui candidat la preşedinţia României cu animalul din coteţ, pe care, Uniunea Europeană ne obligă să-l sacrificăm prin metode fantasmagorice, mă cuprinde greaţa. Ca să nu mai zic de expresia unui lider local cu antecedente de limbaj ce l-a catalogat pe contracandidatul şefului său drept « fătălău ».

Am încercat să înţeleg mizeria limbajului din lumea politică. Care nu mai are căpăstru, nici principii de bun simţ. Chestia cu România bunului simţ se lipeşte de noi ca nuca de perete. Necazul cel mare este că vulgaritatea în direct otrăveşte chiar echilibrul sufletesc întâlnit prin lumea noastră. Cuvintele disperate nu au efect decât pentru disperaţi. Din orice ţară ar fi. Repet (regretăm) că statutul de politician în România nu este asimilat şi cu demnitatea exprimării. Sunt, e adevărat, şi politicieni care au eleganţa oratoriei. Puţini, extrem de puţini! Sfidarea civilizaţiei vorbei, un mare păcat al acestui timp. Dar, pe ăştia îi avem, cu ăştia defilăm cum se spune.

La ora la care citiţi aceste rânduri, câştigătorul Prezidenţialelor este deja cunoscut, iar locatarul de la Cotroceni se pregăteşte să se mute cu căţel şi purcel. Românii au avut de ales între două rele : tusea sau junghiul. Unul cu un limbaj mai evoluat, dar cu mute lacune de exprimare inteligentă şi altul cu un comportament de şmecheraş, uneori bădăran în limbaj, dar mult mai stăpân pe situaţie. Indiferent de cel care va câştiga scaunul de la Cotroceni, opinia mea rămâne fermă : mai rău de atât nu are cum să ne fie.

Welcome to the Băse land

Welcome to the Băse land

Nici nu s-a uscat bine tuşul pe buletinele de vot şi au început eternele scandaluri care ne-au ţinut de foame vreme de cinci ani de regim Traian Băsescu. Nu am nimic cu omul, ba chiar îl apreciez în anumite pri­vinţe, dar faptul că nu ştie decât să bage zâzanie în toată lumea mă face să cred că românii sunt cam masochişti. Prin declaraţii şi conversaţii telefonice, Traian Băsescu a stârnit deja dihonia în partidele adverse. Dacă PSD-ului i-a indicat chiar capetele ce trebuie să cadă, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc, pentru PNL a utilizat tactica ofertei telefonice adresate lui Călin Popescu Tăriceanu.

Cum să-l suni pe Tăriceanu, care n-are nicio funcţie în partid, şi nu pe preşedinte sau pe cineva din conducere. Dar nu, Băsescu îşi bagă coada ca să inflameze spiritele, căutând liberali pentru transformarea partidului într-o anexă a Cotroceniului. După aceste alegeri, societatea românească e mai scindată ca oricând, iar discursul preşedintelui chiar din acea noapte, “un fleac, i-am ciuruit!”, nu indică vreo schimbare de atitudine.

Iar „galeria“ îl încurajează să continue pe aceeaşi cale. După momentele de incertitudine de duminică seară de după anunţarea rezultatelor exit poll-urilor, curtea de la Cotroceni şi suporterii săi jubilează. Victoria îi stimulează. Şi chiar dacă au anunţat că vor fi îngăduitori atât cu cei „învinşi“, cât şi cu cei ce, grăbiţi să prindă un loc în vagonul cu orchestra, se grăbesc să declanşeze „marea răfuială“. Căci monarhia plebiscitară inaugurată de Traian Băsescu nu îi recunoaşte drept cetăţeni ai săi decât pe cei ce participă la ritualul sacralizării liderului şi votează cu acesta. Curteni, dar deloc curtenitori, aceştia se şi grăbesc să ceară socoteală celor ce nu au aderat la cultul personalităţii. Nu începuseră deja din campania electorală să ameninţe cu expulzarea indezirabililor (eventual în Bulgaria) şi dezvăluiri terifiante despre trecutul lor? Şi cum victoria la limită şi suspiciunile de fraudă minează noul mandat, Băsescu mizează acum pe dezbinare şi atragerea de partea sa a unei hălci din PNL. Cât de cunoscută îmi pare această practică! Parcă am mai trăit asta pe vremea echipei Stolojan-Boureanu care a sărit din barca PNL. Acum sunt alţii la rând. Cum poate acum Tăriceanu, ciuca bătăilor şi batjocurei lui Băsescu să-i pupe tălpile nu pot înţelege. Dar, probabil că asta este tara unde trăim, şi sper să supravieţuim altor cinci ani de preşedinte jucător. Am putea să-i facem şi un nou slogan lui Nuţi: « Welcome to the Băse land »

Poliţiştii, analfabeţi sau amărăşteni?

Sunt consideraţi miliardari, proşti, corupţi, mizerabili, torţionari, analfabeţi, ceauşişti, aroganţi, tâmpiţi, beţivi, curvari, homosexuali etc, etc. Nu cred că există vreo categorie socială mai detestată dar în acelaşi timp mai invidiată decât cea de poliţist. Mai ales poliţist la ţară, unde cică banu zboară iar câinii umblă cu colaci de aur în coadă. Într-o ţară în care se trăieşte sub nivelul de sărăcie, fericirea poartă chipul salariului mediu pe economie şi al porcului de acasă. Cunosc multe persoane care au lucrat sau încă lucrează în poliţie, şi pot spune că nu le merge nici pe departe atât de bine pe cât îi bănuie invidioşii. Din contră.

Sunt doar nişte angajaţi ce poartă pe umeri povara abuzurilor unora din miliţienii de altădată, dar este nedrept să te legi de o întreagă instituţie din pricina unora care nu îi interesează decât să ajungă nişte îmbuibaţi cu afaceri, vile şi bănet cât cuprinde. Cunosc reprezentanţi ai ambelor categorii. Nu cred că vreunul din cei care zugrăvesc poliţia în culorile de mai sus s-au întrebat vreodată de ce ies poliţiştii pe bandă rulantă la pensie. Sau dacă s- au întrebat, au găsit explicaţii în cele mai halucinante afaceri ori învârteli posibile. Şi aici le dau întrucumva dreptate. Sunt destule gunoaie ce au murdărit uniforma statului iar acum se lăfăie în afaceri din cele mai necurate. În paginile ziarului am relatat de câteva ori despre

« vilele cu epoleţi » şi, mai nou, « terenurile cu epoleţi ». Dar cam atât. La ora actuală, este inutil să mai reclami vreun furt poliţiei. Nu ai mai avea la cine. În majoritatea posturilor de poliţie rurale au mai rămas din cinci sau şase maxim doi poliţişti, iar aceia nu se văd odată pensionaţi sau izbăviţi de corvoadă printr-o mutare la oraş. Restul s-au pensionat, sătui de volumul de muncă imens, lipsa de comunicare cu administraţiile locale, dispreţul şefilor cei mari de la oraş şi slaba coordonare cu celelalte servicii cu care ar fi trebuit în mod normal să conlucreze. Sătui de legi care îi leagă de mâini şi de picioare şi dau prioritate celor cu bani şi propte politice. Sătui de un program de muncă plătit între orele 08 – 16, iar apoi neplătit până a doua zi la opt dimineaţa, sătui de posturi în care nu există nici măcar grupuri sanitare iar consumabilele şi le achiziţionau din banii proprii, în care zugrăveala sau micile reparaţii se fac din bani traşi din salariul lunar iar şefii dau dispoziţii absurde cum ar fi construirea de rampe pentru handicapaţi pe banii subalternilor. Sunt curios ce va fi în cele patru zile de concediu fără plată în localităţile unde a mai rămas doar un singur poliţist.

Omar Hayssam extrqdat, fâsssssss......

Mă onorează faptul că toată agitaţia de pe scena politică şi gazetarească pe tema Omar Hayssam este pornită pe baza dosarului răpirii din Irak, strâns legată de Buzău. Mă onorează şi zecile, poate sutele de articole scrise în presa buzoiană despre acest caz. Dar, îmi e imposibil să nu mă gândesc că e momentul să recapitulăm ce am aflat nou din ce a apărut în ultimele zile, chiar dacă subiectul cu arabul îmi provoacă lehamite.

Iminenta extrădare a sirianului Omar Hayssam, considerat „teroristul numărul 1 al României” şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru organizarea răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, este doar o fumigenă, lansată de postul Realitatea TV, probabil, în goana după audienţă. Asta, chiar dacă unora de pe la Buzău le cam tremură grisinele că Hayssam s-ar putea întoarce în ţară. N-au de ce să se teamă! În plus, postul de televiziune a arătat şi continuă să arate, citând surse diplomatice, că „statul român şi cel sirian au ajuns la o înţelegere privind extrădarea lui Omar Hayssam”, subliniind apoi, pentru a da greutate spuselor aceloraşi surse, că „Ministerul Justiţiei a elaborat un tratat de extrădare cu Siria”.

Din puctul meu de vedere este mai mult decât o fumigenă, este o intoxicare, o eroare gravă în care jurnaliştii persistă şi după reacţiile oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe. După cum au transmis, oficial, încă de joi-seară, atât MAE, cât şi MJ, specialiştii de la Justiţie au elaborat un proiect de acord de extrădare cu Siria, care fost transmis apoi, prin MAE, autorităţilor siriene. Acordul de extrădare nu se referă însă la Omar Hayssam, întrucât un acord de extrădare este un document cu prevederi generale, nu referitor la o persoană anume. În plus, la acest proiect s-a lucrat încă din 2008, fiind transmis anul trecut autorităţilor siriene, au explicat oficialii Ministerului Justiţiei, şi nu aduce nimic nou la începutul lui 2010. La această dată, între România şi Siria nu există un acord de extrădare, în baza căruia, e drept, ar putea fi trimis în ţară şi Hayssam.

Există doar un proiect de acord, aflat pe masa autorităţilor siriene. Astfel, nu putem şti dacă şi când România va semna un tratat de extrădare cu Siria. Ba chiar, sâmbătă, la hypermarket, între o roşie şi o măslină, Băsescu ne-a spus că toţi se vor întoarce acasă, cu referire la Omar. Dar când (?!), la Paştele Cailor...

Concluzia mea este că oamenii care au vrut să ştie câte ceva despre răpire sau despre afacerile sirianului au avut, şi până acum, baza de date necesară, dar e clar ca nimeni nu şi-a dorit acest lucru şi văd că încă nu este nimeni interesat decât de nume, preferând o dezbatere searbădă despre o presupusă extrădare care nu se va realiza în veci, după credinţa mea. Şi asta, pentru că sunt ferm convins că Hayssam a fost ofiţer de informaţii sirian, iar ţara sa nu-l va extrăda, oricât de terorist l-am face noi.

Vlădescule, ia-l şi pe Basil Iorgulescu consilier!

Ministrul Sebastian Vlădescu îmi place cel mai mult, din noul guvern Boc. Tipul are simţul umorului şi asta e de apreciat. Dar, să vă relatez o scurtă istorioară de pe vremea când eram directorul postului de televiziune TV BUZĂU. În 2007, când Vlădescu era mi­nistrul Finanţelor în guvernul Tăriceanu, a fost invitatul lui Călin Gheţu la emisiunea SĂ VINĂ TELEVIZIUNEA. Călin, atunci când avea invitaţi de marcă, pe finalul emisiunii le făcea cadou o carte, de preferinţă reprezentativă pentru Buzău. Emisiunea cu Vlădescu decurge ok, iar pe final, Călin scoate un volum şi i-l oferă ministrului, cu speranţa că-i va fi de folos în rezolvarea problemelor economice stringente. Era vorba de Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzeu, elaborat de Basil Iorgulescu în 1892, ce fusese reeditat recent de Biblioteca Judeţeană, volum distins la vremea respectivă cu premiul Societăţii Geografice Române.

În loc să mulţumească frumos, onor Vlădescu ce spune: „data viitoare, când vin la Buzău, abia aştept să-l cunosc pe d-nul Basil Iorgulescu, sunt convins că voi avea multe de învăţat!”, neştiind săracul că marele cărturar e oale şi ulcele, fiind mort din 1904. Ăsta e Vlădescu.

Dacă tot ne sugrumă de gât cu taxele şi impozitele, măcar să ne facă să râdem în vreme ce ne sufocăm. Dupa ce s-a gândit el profund la măsurile pe care trebuie să le ia ca să funcţioneze ministerul şi l-a angajat pe Andrei Gheorghe, tipul ăla de urla la diferiţi cetăţeni prin diferite emisiuni de televiziune şi scuipa poliţişti, Sebastian Vlădescu l-a angajat şi pe Dan Bittman la ministerul pe care-l conduce, pe post de oaresceva consilier ce trebuie să facă ceva, nu se prea ştie bine ce, contra unei remuneraţii de douazeci de milioane de lei vechi şi amărâţi. „Vreau feedback de la populaţie. Bittman fiind o persoană populară şi care nu este legată de minister, vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului. El poate afla părerea populaţiei. Vreau să ştiu ce gândeşte populaţia despre Ministerul Finanţelor”, a grăit Vlădescu. Pentru treaba asta nu cred că-i trebuia un consilier onor domnului ministru. Dacă-l interesează o opinie obiectivă a „boborului” privitoare la imaginea ministerului pe care-l conduce, nu trebuie decât să-şi aleagă un ghişeu la care amărăştenii işi plătesc taxele şi impozitele şi să stea să asculte vreo câteva ore.

N-am priceput de ce crede ministrul că Dan Bittman poate afla o părere mai adevarată a populaţiei decât altcineva. Treaba e taman pe dos. Bittman e obişnuit să stea pe scenă, să fie aclamat, aplaudat, elogiat de presă, curtat de femei mişto, iar oamenii cu care are el legături sunt oameni cu bani. Nici nu cred că Bittman îşi poate închipui că e posibil să trăieşti cu şase milioane vechi pe lună, aşa cum trăiesc milioane de români. România lui e alta. Pentru douăzeci de mi­lioane, îi spuneam şi eu lui Vlădescu cam ce gândeşte românul de rând despre ministerul lui şi despre el, dar nu cu martori. Sau, Basil Iorgulescu, că i le zicea şi el ca din cărţi.....

Preasfinţite Eminescu!

Preasfinţite Eminescu!

Mare e grădina lui Dumnezeu spune un dicton ortodox, iar noi am completa : păcat că e locuită. Ce le-a mai năzărit unora ! În curând vom prăznui pe umilul geniu pustiu şi preacuratul sfânt cuvios Mihail Eminescu de la Ipoteşti. Căci cuvioasa Liga Scriitorilor din Cluj-Napoca vine cu o propunere dintr-acelea: să se canonizeze robul lui Dumnezeu Mihai Eminescu, mare făcător de poezie, proză şi – mai ales, de publicistică naţional-ortodoxă. Să strălucească Luceafărul pe sinaxarul ortodox, să se perpelească de ciudă grecoteii cu nas subţire şi bulgăroii cu ceafa groasă, robi ai bisericilor ortodoxe surori. E vorba de o organizaţie de care nu am auzit până la această ştire, Liga Scriitorilor din România care i-a trimis o scrisoare Patriarhului Daniel, cerând sanctificarea lui Eminescu! Doamne apără şi păzeşte!
Dar motivaţia unui asemenea gest este de râsul curcilor:“Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă şi a introdus în literatura noastră limba lite­rară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română”. Dar, noroc că am mai citit şi noi din poeziile lui Eminescu şi iată ce ne spune sfinţia-sa în “Împărat şi proletar:

„Religia - o frază de dânşii inventată

Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,

Căci de-ar lipsi din inimi speranţă de rasplată,

După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,

Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?



Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea

Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...

Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -

Cel ce în astă lume a dus numai durerea

Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.“



Adică, filosoful Eminescu neagă însăşi esenţa religiei creştine privind mântuirea şi reînvierea lui Iisus. De aici deducem că el nu prea a tocit pragul bisericilor moldovene. Dar, dacă naţiunea românească vrea să avem în calendar Sf. Mihail de la Ipoteşti, asta e, ne supunem cu smerenie.

P.S. Şi n-am zis nimic de adulterul cu Veronica Micle (curvăsăreală în limbaj becalian), ca să nu zică lumea că avem ceva cu poetul nepereche.

Nesimţirea la români

Astăzi mi-am propus să scriu câteva rânduri despre nesimţirea la români. Pentru asta mi-a ales două exemple, un şpăgar ordinar din Poliţie şi cumnatul măscăriciului naţional Geoană, care papă salariu de miliarde şi nu se sinchiseşte că de vreo jumătate de an toată lumea îl face nesimţit. Comisarul de poliţie din Brigada Antidrog, care a fost arestat săptămâna trecută îşi rotunjea veniturile cu 600 de euro pe lună şi ceva alimente(chiar murături), anunţând clanurile mafiote când vor avea loc raziile făcute de colegii săi! Vă daţi seama cât de ieftin se poate cumpăra un om al legii? Astea sunt năravuri tipic româneşti, care vor dispărea extrem de greu, mai ales că perpetuarea lor vine de sus în jos… Comisarul folosea formule codificate de genul „Ies tramvaiele din depou”..., de parcă s-ar fi distrat, de parcă totul nu era decât o păcăleală, o farsă jucată celorlalţi oameni în uniformă care nu fuseseră la fel de abili ca el…

Nu că aş fi îngrijorat, am mai auzit de poliţişti care s-au vâ-ndut pe trei lei şi pe la Buzău, dar stau şi mă gândesc cum se va simţi în celulă, alături de borfaşii de rând? Asta dacă, evident, nu se va găsi o portiţă de scăpare şi pentru el, aşa cum se găsesc atâtea, aici, la noi…
La celălat pol avem şpăgarul politic. Ajuns, vremelnic, în fruntea bucatelor, măscăriciul naţional, pe numele lui de scenă Mircea Geoană, şi-a plantat cumnatul, Ionuţ Costea, în funcţia de director al Exim¬Bank, instituţie bancară cu capital, evident, de stat, de unde încasează un salariu echivalent cu vreo 50 de pensii! Vorbesc de cele normale, nu de cele nesimţite, desigur… Presa urlă, politicienii şi analiştii politici fac spume la gură, mai lipsesc doar manifestările de stradă, dar cumnatul lui Mircea Geoană rămâne impasibil! Ce contează că sunt mame care-şi abandonează copiii pentru că nu au ce să le dea să mănânce, ce contează că sunt oameni în puterea vârstei care se sinucid pentru că şi-au pierdut locurile de muncă şi nu mai pot asigura traiul zilnic al familiilor, că nu mai pot plăti ratele bancare, domnul Costea este preocupat doar să meargă la casierie, să verifice dacă i-a fost virat salariul pe card… Ce mai contează că banii vin de la amărâtele care-şi abandonează copiii, de la disperaţii care şi-au pus ştreangurile de gât după ce şi-au plătit ultima contribuţie la bugetul de stat, cardurile şi bancnotele de plastic nu au miros, iar asta este singura religie căreia i se închină domnul Costea. Aici, banul a mutilat multe caractere, iar cumnatul lui Mircea Geoană şi comisarul de poliţie vândut sunt doar două exemple. Din păcate, deloc singulare!

Congresul PSD nu e încă jucat

« Vrei nu vrei, pe Ion Iliescu şi dacă-l ţii în dulap, în debara, tot conduce. A ajuns la o vârstă onorabilă, a condus acest partid mult timp, a menţinut echilibrul. Cine nu îl bagă în seamă, greşeşte ». Caracterizarea îi aparţine lui Sorin Oprescu şi a fost făcută nu în urmă cu mult timp, doctorul anticipând echimozele de culoare violetă care aveau să apară în PSD. După ce Adrian Năstase a refuzat să fie distribuit în rolul de Prostănac, într-o producţie adaptată după un scenariu marca Vanghelie, Ion Iliescu nu a mai avut onoarea să conducă gaşca astfel că a decis să se retragă din toate funcţiile deţinute în partidul pe care l-a creat.
Cum s-a ajuns aici ? Adrian Năstase a anunţat luni că nu mai candidează la șefia PSD. El nu și-a luat însă jucăriile și a plecat acasă. Nu. Adrian Năstase e prezent. |n partid, în emisiuni tv, pe blog explicând și argumentând de ce nu e bună soluţia Geoană. Cu alte cuvinte, Năstase s-a retras, dar s-a retras puţin, cât să se relaxeze cei aflaţi în suspans. S-a retras apoi marţi şi Ion Iliescu. Retragerea lui sună a “Comunic prost cu… proştii!” Zice că nu-l interesează funcţiile în partid. Aşa e. Dar nu-l interesează pentru el. Pentru alţii, însă, îl interesează mult. {i Ilie Sârbu şi-a anunţat retragerea. Din echipa lui Geoană şi din toate funcţiile prezente sau viitoare. Principiul său: “Fac această figură de tâmpit tocmai pentru a nu fi luat de prost“.
Retragerea lui Liviu Dragnea, tot de azi, e cu substrat. El s-a retras din echipa lui Geoană, spunând că nu-l mai interesează echipele, ci doar persoana sa. Vestea pare să nu îl fi întristat însă prea mult pe Marian Vanghelie, care a devenit brusc spiritual, vorbind la Congres despre “almanahe” sau despre bancuri cu Geoană şi Vântu, probabil găsite pe “Goagăl” atunci când căuta să vadă de unde a găsit premierul salariul premierului Emil Boc.
Întrebarea este dacă ultimele evenimente din PSD vor duce la scindarea democratică a celui mai important partid al României de după perioada comunistă şi nu fără ceva legături cu această epocă. Cristi Diaconescu s-a retras şi el, pentru a se alia cu Geoană, iar voci grele din PSD, în frunte cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea sau Adrian Severin susţin că ar fi ceva mai mult decât premise pentru apariţia unei noi formaţiuni pe, vorba analiştilor, “eşicherul” politic. Dar totul poate fi foarte bine doar mult zgomot pentru nimic! Toate aceste retrageri, dar şi cele ce vor urma, anunţă un final de săptămână interesant. De aceea vă zic: Congresul PSD nu e încă jucat.

Deconectaţi PSD de la aparate!

Are vreo scuză abandonul lui Năstase? Da, poziţia adoptată mi se pare a avea motivare. Nu ştiu dacă a fost cea mai bună, dar are o logică. Mai logic mi s-ar fi părut, după expunerea aceasta de nereguli, să demisioneze din PSD. Unii din teritoriu au făcut-o pentru mai puţin. Din păcate scepticismul meu manifestat anterior vizavi de jocurile de culise se dovedeşte a fi fost perfect justificat. Ce-avem aici? Un nou “preşedinte jucător”. Şi-a atins nivelul maximei incompetenţe şi, normal, vrea să rămână în joc. Reacţia celorlalţi este de asemenea dezamăgitoare, altfel ar fi fost cazul ca toţi ceilalţi candidaţi să renunţe la candidaturi, semnalul ar fi fost într-adevăr mult mai relevant. Nu pot să apreciez dacă “repezeala” lui Victor Ponta era cel mai potrivit mod de a reacţiona a “micului Titulescu”. Este evident că Geoană tratează partidul ca pe propria feudă, că nu-l doare nici în cot de soarta acestuia. Dacă-mi amintesc bine, în 2004, PSD a câştigat alegerile singur (chestia cu PUR pe liste comune a fost o vrăjeală), iar în 2009 a ajuns la 30%. În aceste condiţii să susţii nevoia de continuitate, după ce-ai pierdut tot ce puteai pierde în mandatul tău, mi s-ar părea hilar, dacă n-ar fi tragic. Geoană dovedeşte astfel că singurul lucru care contează pentru el este menţinerea scaunului.
Poate greşesc, dar mă întreb dacă acest PSD în moarte clinică mai merită resuscitarea, sau e cazul să fie deconectat de la aparate. El a ajuns să nu mai reprezinte interesele nimănui, iar în această situaţie devine un corp nefolositor. Cu toată stima şi consideraţia pentru cei ce l-au creat, nu cred că mai merită investiţii din partea electoratului. Mie, candidatura lui Ponta îmi miroase urât. Pare, mai degrabă, o manevră menită să legitimeze victoria lui Geoană, creînd iluzia unei competiţii corecte în partid. Evident, acesta ar fi trebuit lăsat să concureze SINGUR. Cine ştie, dacă ieşea pe locul 2?
Astăzi PSD a devenit proprietatea unei găşti coagulate de Geoană, reprezentate mizerabil de oameni de tip Vanghelie, Niţă, Hrebenciuc sau Ion Vasile la Buzău. Nu se mai poate pune problema doctrinei sau a soluţiilor pentru România. Mircea Geoană are o singură calitate pentru care se menţine în funcţie, este suficient de prostănac pentru a putea fi controlat de Vanghelie şi flacăra violet. Nici Vanghelie şi nici flacăra violet nu pot face absolut nimic constructiv pentru ţară şi n-au absolut nicio legătură cu stânga, dreapta sau centrul. Oamenii ca Geoană sau Ion Vasile au doar complexe şi suficient de mulţi bani pentru a mai refula încă 3 ani pentru a nu-şi pierde scăunelele. Poate că este momentul să apară un nou partid de stânga în România....
P.S. Iliescu a anunţat că se retrage din toate funcţiile. Asta confirmă ceea ce am scris, PSD-ul este în moarte clinică.

Îngâmfatul Gheorghe şi apriga buzoiancă Sevastiţa

Din start vă spun, Andrei Gheorghe îmi e antipatic. Că deranjează, prin stilul său de a fi şi de a se comporta, mai ales după ce a scuipat nişte poliţişti. Mai ieri a comis-o din nou. Dumnezeu ştie la ce discurs al lui Vlădescu s-o fi gândit când a irosit fracţiunea de secundă necesară să evite lovirea maşinii care a frânat în faţa lui. Ăsta nu e un capăt de ţară. Nu ştiu foarte mulţi şoferi care să fi condus fără să-şi zgârâie sau să-şi tamponeze măcar o dată maşina. O femeie din maşina lovită de Gheorghe a primit însă îngrijiri medicale. Cine era doamna, o buzoiancă aprigă de-a noastră, doamna Sevastiţa Chioibaşu, care l-a băgat în belele pe prietenul Gheorghe. Cât a fost de grav şocul, asta doar medicii o pot constata. Cum era normal, poliţistul l-a pus să sufle în etilotest şi apoi l-a invitat la recoltarea de probe biologice, mai exact de sânge. O fi simţit ceva în aerul rece tras pe nas......Atunci a început show-ul, care a continuat şi a doua zi. ”Consider un exces impardonabil faptul că putem permite unui stat să decidă asupra corpurilor noastre. Am fost de acord cu orice probă biologică în afară de cea de sânge. Unde o să ajungem data viitoare? La prelevare de organe?”, a fost reacţia lui Gheorghe. Nu ştiu dacă urina sau saliva pot să ofere indicii despre consumul unor substanţe interzise, altele decât alcoolul. Dacă există alte posibilităţi de testare, de ce trebuie să umble statul cu seringa prin venele tale? E o problemă care ţine atât de respectul faţă de o persoană, cât şi de un aspect particular în anumite situaţii, cum ar fi, de exemplu, fobia faţă de obiecte ascuţite. Mărturisesc că mă încadrez în categoria celor care au o teamă organică de ideea de a mi se recolta sânge. Până şi grupa sanguină mi-am aflat-o de mare neagră nevoie cum se spune. Dar, revenind la seringile noastre, să spunem că Gheorghe este ditamai consilierul Ministrului de Finanţe. Nu vorbim depre Andrei Gheorghe cetăţeanul revoltat pe o lege greşită, ci de Andrei Gheorghe ”omul ministrului”. E o diferenţă esenţială, care transformă protestul civic într-o acţiune de intimidare. Nu cetăţeanul supărat Andrei Gheorghe a ieşit în faţa camerelor de luat vederi, ci înaltul funcţionar public Andrei Gheorghe. Argumentele lui nu transmit un mesaj de frondă, ci unul de lehamite faţă de lege. Pe el îl doare în cot de prevederile legale, doar lucrează la minister. Dar poate că aceasta este strategia lui de marketing, noua imagine pe care vrea să o imprime Ministerului Finanţelor ca şef al Departamentului de Comunicare. De nesimţire, de încălcare a legii, de nepăsare. |n ţara asta doar fraierii respectă legea. Doar lor li se ia sângele. Fraieri reprezentaţi aici de Sevastiţa, care l-a pus cu botul pe labe pentru infatuarea sa. Cât despre Gheorghe, îşi merită renumele de Gheorghe (cei crescuţi la ţară ştiu semnificaţia acestui nume).