Dacă vrei să ajungi sus, foloseşte picioarele tale. Nu te lăsa purtat, nu te căţăra pe spinarea sau pe capul altora (Friedrich Nietzsche)

joi, 18 februarie 2010

Omar Hayssam extrqdat, fâsssssss......

Mă onorează faptul că toată agitaţia de pe scena politică şi gazetarească pe tema Omar Hayssam este pornită pe baza dosarului răpirii din Irak, strâns legată de Buzău. Mă onorează şi zecile, poate sutele de articole scrise în presa buzoiană despre acest caz. Dar, îmi e imposibil să nu mă gândesc că e momentul să recapitulăm ce am aflat nou din ce a apărut în ultimele zile, chiar dacă subiectul cu arabul îmi provoacă lehamite.

Iminenta extrădare a sirianului Omar Hayssam, considerat „teroristul numărul 1 al României” şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru organizarea răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, este doar o fumigenă, lansată de postul Realitatea TV, probabil, în goana după audienţă. Asta, chiar dacă unora de pe la Buzău le cam tremură grisinele că Hayssam s-ar putea întoarce în ţară. N-au de ce să se teamă! În plus, postul de televiziune a arătat şi continuă să arate, citând surse diplomatice, că „statul român şi cel sirian au ajuns la o înţelegere privind extrădarea lui Omar Hayssam”, subliniind apoi, pentru a da greutate spuselor aceloraşi surse, că „Ministerul Justiţiei a elaborat un tratat de extrădare cu Siria”.

Din puctul meu de vedere este mai mult decât o fumigenă, este o intoxicare, o eroare gravă în care jurnaliştii persistă şi după reacţiile oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe. După cum au transmis, oficial, încă de joi-seară, atât MAE, cât şi MJ, specialiştii de la Justiţie au elaborat un proiect de acord de extrădare cu Siria, care fost transmis apoi, prin MAE, autorităţilor siriene. Acordul de extrădare nu se referă însă la Omar Hayssam, întrucât un acord de extrădare este un document cu prevederi generale, nu referitor la o persoană anume. În plus, la acest proiect s-a lucrat încă din 2008, fiind transmis anul trecut autorităţilor siriene, au explicat oficialii Ministerului Justiţiei, şi nu aduce nimic nou la începutul lui 2010. La această dată, între România şi Siria nu există un acord de extrădare, în baza căruia, e drept, ar putea fi trimis în ţară şi Hayssam.

Există doar un proiect de acord, aflat pe masa autorităţilor siriene. Astfel, nu putem şti dacă şi când România va semna un tratat de extrădare cu Siria. Ba chiar, sâmbătă, la hypermarket, între o roşie şi o măslină, Băsescu ne-a spus că toţi se vor întoarce acasă, cu referire la Omar. Dar când (?!), la Paştele Cailor...

Concluzia mea este că oamenii care au vrut să ştie câte ceva despre răpire sau despre afacerile sirianului au avut, şi până acum, baza de date necesară, dar e clar ca nimeni nu şi-a dorit acest lucru şi văd că încă nu este nimeni interesat decât de nume, preferând o dezbatere searbădă despre o presupusă extrădare care nu se va realiza în veci, după credinţa mea. Şi asta, pentru că sunt ferm convins că Hayssam a fost ofiţer de informaţii sirian, iar ţara sa nu-l va extrăda, oricât de terorist l-am face noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu