Preasfinţite Eminescu!
Mare e grădina lui Dumnezeu spune un dicton ortodox, iar noi am completa : păcat că e locuită. Ce le-a mai năzărit unora ! În curând vom prăznui pe umilul geniu pustiu şi preacuratul sfânt cuvios Mihail Eminescu de la Ipoteşti. Căci cuvioasa Liga Scriitorilor din Cluj-Napoca vine cu o propunere dintr-acelea: să se canonizeze robul lui Dumnezeu Mihai Eminescu, mare făcător de poezie, proză şi – mai ales, de publicistică naţional-ortodoxă. Să strălucească Luceafărul pe sinaxarul ortodox, să se perpelească de ciudă grecoteii cu nas subţire şi bulgăroii cu ceafa groasă, robi ai bisericilor ortodoxe surori. E vorba de o organizaţie de care nu am auzit până la această ştire, Liga Scriitorilor din România care i-a trimis o scrisoare Patriarhului Daniel, cerând sanctificarea lui Eminescu! Doamne apără şi păzeşte!
Dar motivaţia unui asemenea gest este de râsul curcilor:“Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă şi a introdus în literatura noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetul naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română”. Dar, noroc că am mai citit şi noi din poeziile lui Eminescu şi iată ce ne spune sfinţia-sa în “Împărat şi proletar:
„Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţă de rasplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.“
Adică, filosoful Eminescu neagă însăşi esenţa religiei creştine privind mântuirea şi reînvierea lui Iisus. De aici deducem că el nu prea a tocit pragul bisericilor moldovene. Dar, dacă naţiunea românească vrea să avem în calendar Sf. Mihail de la Ipoteşti, asta e, ne supunem cu smerenie.
P.S. Şi n-am zis nimic de adulterul cu Veronica Micle (curvăsăreală în limbaj becalian), ca să nu zică lumea că avem ceva cu poetul nepereche.
joi, 18 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu